„Cei care au privilegiul de a ști, au datoria de a acționa” (Albert Einstein).
Cunoașterea beneficiarului, la intrarea în terapie, este primordială. Este vorba de o cunoaștere globală, a tuturor palierelor vieții de la naștere până la momentul în care devine beneficiar de servicii terapeutice. Traseul medical cu toate intervențiile specifice, condițiile de viață în familie cu funcționalitatea acesteia, alimentația, sănătatea, intervențiile terapeutice pe diagnostic, toate ajută procesul terapeutic. O cunoaștere cuprinzătoare va ajuta înțelegerea conexiunilor dintre diferitele elemente și găsirea celor mai complete și sustenabile soluții .
Cum poți primi în terapie un adult cu TSA, de exemplu, fără a avea prezentat tabloul trecut al vieții acestuia? Până la vârsta adultă, beneficiarul a trecut prin multiple faze de dezvoltare (nou născut, bebeluș, copil mic, copil, preadolescent, adolescent). În toate aceste etape organismul lui a suferit modificari, au fost făcute diferite intervenții medicale, terapeutice, poate în familie…Toate acestea fiind cunoscute, ajută înțelegerea modului de funcționare, pentru ca raportarea la acesta să fie cea corectă. Informațiile aflate, ajută evaluarea nevoilor individuale la momentul respectiv. Planul de intervenție gândit, se va baza pe ceea ce este cel mai important în acel moment.
Când ai în față un adult cu TSA, care ar fi ordinea intervențiilor? Ce se dorește de la acesta? Programul adecvat și propus pentru intervenția terapeutică, este foarte posibil să fie unul neagreat de familie, iar ceea ce dorește familia să nu poată fi realizat dacă pașii necesari pentru a se obține acel ceva nu au fost depășiți. Persoana cu TSA(copilul pentru familie) este o individualitate care necesită ascultare, înțelegere și încurajare pentru a devein el, nu o extensie a dorințelor, a viselor familiei. Medierea, devine obligatorie și are rolul de a aduce în prim plan necesitățile persoanei (adolescent, tânăr, adult), raportate la momentul respectiv.
A fi adult cu autism funcțional, înseamnă a nu lăsa limitările să-ți conducă viața. Înseamnă a fi capabil să-ți îndeplinești toate nevoile de bază și să fii echipat pentru a face față neprevăzutului. Folosirea tuturor oportunităților cu o atitudine pozitivă ajută persoana în navigarea prin viață. Folosindu-și abilitățile dobândite și capacitatea de a prioritiza sarcinile zilnice, programul de terapie/lucru și organizarea timpului liber, devin rutină în viață și-i aduce liniște și echilibru. Aici este benefic să se ajungă! Pentru asta este nevoie de o colaborare totală cu familia, bazată pe adevăr pur, necosmetizat! Doar așa poate fi realizată o intervenție terapeutică în favoarea persoanei cu TSA și a familiei acesteia și implicit a mediului social.
Georgeta Crișu, Președinte ANCAAR


