Integrarea socială este un proces psihologic prin care se produce interacțiunea dintre individ și societate, prin care se realizează echilibrul social. Mai mult, aceasta presupune aderarea individului la normele, obiectivele și valorile societății, concomitent cu răspunsul favorabil al grupului.
Integrarea socială este caracterizată de status-ul relaţiei dintre individ și grup, ceea ce produce o dinamică constantă și o modelare constantă, atât a individului, cât și a grupului. Astfel că odată cu asumarea procesului de integrare, modificările aduse celor două părți se înțeleg din context.
Acest proces social prezintă o dinamică continuă, ce poate fi menținută numai prin eforturi constante depuse de ambele părți și poate fi afectată în orice moment, nefiind un proces definitiv. Altfel spus, integrarea socială a oricărei persoane este un proces organic ce presupune eforturi de toate părțile, pe toată durata procesului, indiferent de diagnosticul/caracteristicile acesteia.
Odată cu diversele obiective ale grupului, apar specificități bine delimitate ce vor influența membrii grupului, precum și procesul de integrare socială a unui individ în grup. Mai mult, în funcție de caracteristicile esențiale ale grupului social, al țintelor comune și al naturii relației dintre membri, se poate vorbi despre mai multe tipuri de integrare socială. Mediul în care grupul își desfășoară activitatea, va avea și el un rol determinant.
TIPURI DE INTEGRARE SOCIALĂ
- Integrarea socio-profesională
Apare în cazul în care grupul are ca și caracteristică generală o activitate profesională iar persoana care dorește să se integreze va participa la acest obiectiv comun. Prezența unui obiectiv comun, presupune că toți membrii grupului sunt apți să desfășoare activități pentru a atinge acest obiectiv comun și vor influența procesul prin aport propriu. În cazul acestei integrări, condiția ca persoana care trebuie integrată să poată să îndeplinească sarcinile profesionale și ceea ce implică ele (nivel cognitiv, nivel de competență, grad de stabilitate, abilitate de lucru în echipă, rezistență la stres/activitate, capacitate de muncă) este una esențială.
Acest tip de integrare este des întâlnită în cazul echipelor de lucru, indiferent de nivelul educațional/de competență al acestora. Presupune relații de colaborare între membri și adaptarea la o oarecare presiune resimțită la nivelul grupului, aceea de a duce la bun sfârșit actul profesional. Incapacitatea persoanei de a aduce un aport benefic sau de a conlucra în scopul actului profesional, duce inevitabil la excluderea din grup.
Integrarea socio-profesională este dificil de atins de o persoană care nu prezină nivel cognitiv corespunzător, nivel satisfăcător de competență, grad de stabilitate și autogestionare, abilitate de lucru în echipă, rezistență la stres/activitate sau capacitate de muncă, conform cerințelor. Teoretic, ea poate fi făcută, cu siguranță mult mai anevoios, atâta vreme cât toți ceilalți membri ai grupului dau dovadă de toleranță, compasiune, empatie și flexibilitate și doresc să implice parțial persoana, fie pentru calitățile acesteia, fie pentru aportul unic adus la actul profesional. Acest aport unic este ceea ce recomandă o persoană cu autism în procesul integrării socio-profesionale.
- Integrarea social-culturală
Integrarea social culturală poate fi întâlnită în cazul în care grupul vizat desfășoară sau împărtășește anumite idei/norme, sau întocmește activități culturale, la care o anumită persoană dorește și poate să adere.
În acest caz, integrarea este mai facil de atins și de menținut întrucât gradul de flexibilitate al relaționării și al activităților comune nu condiționează membrii atât de tare, ca în cazul integrării socio-profesionale. Persoana ce urmează a fi integrată, poate avea un nivel de cogniție inferior grupului sau poate să nu aibă același pachet de competențe. De asemenea, ea poate întâlni dificultăți în autogestionare și controlul emoțiilor și, cu cât membrii grupului sunt mai informați și mai evoluați din punct de vedere social, cu atât integrarea va fi mai ușor de realizat. Întrucât obiectivul grupului, actul cultural, presupune o mai mare flexibilitate, față de cel profesional, integrarea social-culturală va fi la îndemână.
Integrarea social-culturală este întâlnită în medii religioase sau culturale și presupune interesul comun al persoanei și al grupului, spre aceste domenii, reguli de conviețuire, acestea fiind o condiție obligatorie pentru aderare la grup. Chiar dacă persoana dă dovadă de un grad mare de unicitate, ea poate fi integrată de grup, prin toleranță, compasiune, empatie și flexibilitate. Evidențiem aici, ușurința cu care persoanele cu autism participă la slujbele religioase.
- Integrarea social-educațională
Acest tip de integrare apare în cazul în care grupul desfășoară activități educaționale, cu obiective specifice, activități la care persoana dorește și poate să participe. Este des întâlnită în școli, ateliere de lucru, grupuri de pregătire educațională.
La fel ca și în cazul integrării socio-profesionale, se cere ca persoana ce se dorește a fi integrată să aibă capacitatea necesară parcurgerii procesului educațional. Prin capacitate, se înțelege un nivel satisfăcător de abilități cognitive, de înțelegere, de raționament, precum și abilitatea de procesare și selecție a informației, în funcție de importanță.
Așadar, integrarea socială a persoanei este condiționată de capacitatea acesteia de a adera la caracteristicile esențiale ale gupului social! De exemplu, nu se poate vorbi despre integrare social-educațională a unui individ care nu îndeplinește criteriile de aderare la scopul comun-cel educațional. Acest factor este unul decisiv dar nu trebuie speculat. Chiar dacă persoana nu îndeplinește nivelul educațional al grupului, dar posedă toate acele capacități de asimilare, procesare și consolidare a informației, procesul de integrare social-educațioanală este unul posibil, cu mici intervenții ajutătoare (recuperarea materiei, îmbunătățirea cunoștințelor, adaptarea curiculei).
Integrarea socială a persoanei cu autism presupune o serie de acțiuni desfășurate de cele două părți și necesită dorința de colaborare a ambelor. Astfel, un grup va primi un nou membru, atunci când acesta este deschis către o colaborare iar nevoia de suport poate sau nu să apară în acest proces. De asemenea, dorința de inserție și colaborare este necesară și la persoana cu autism, chiar dacă au existat multiple etape de pregătire, întrucât procesul este unul consumator de energie și timp iar individul în cauză, este posibil, să nu dorească socializarea.
Lăsând la o parte caracterul comercial legat de integrarea socială a persoanei cu autism se remarcă faptul că acest proces social prezintă o dinamică continuă, ce poate fi menținută numai prin eforturi constante depuse de ambele părți și poate fi afectată în orice moment, nefiind un proces definitiv. Altfel spus, integrarea socială a oricărei persoane, inclusiv a persoanei cu TSA, este un proces organic ce presupune eforturi de toate părțile, pe toată durata procesului, indiferent de diagnosticul/caracteristicile acesteia.
Psih. Clinician Andreea-Valentina Ognean
Cons. Ed. Georgeta Crișu
Toate textele, informațiile și recomandările conținute în acest site au fost puse la dispoziție în scopul informării. Autorii textelor și ANCAAR depun eforturi constant pentru a se asigura că informațiile sunt de actualitate și își rezervă dreptul de a revizui informația, ori de câte ori este nevoie.
Materialele nu pot fi copiate, distribuite, fără menționarea sursei, autorului și fără permisiunea ANCAAR.
Dreptul de autor pentru toate informațiile găsite pe acest site aparțin autorilor și Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România.