Înțelegerea motivului pentru care o persoană se comportă într-un anumit mod, este de cele mai multe ori crucială, dar înțelegerea diferitelor perspective presupune o mare capacitate de flexibilitate în gândire.
Se folosește expresia “pune-te în pantofii lui/ ei”, atunci când este dorită empatizarea cu o anumită persoană. Doar că aceasta, presupune o experiență împărtășită în modul de gândire și gestionare a informațiilor. Este acest lucru valabil în autism? Categoric, nu! Creierul lor nu gestionează informațiile într-un mod neuromajoritar, experiența individuală nu este împărtășită. Este importantă cunoașterea modului în care gândește autistul, pentru a înțelege cum poate fi ajutat să vadă o lume cu o multitudine de fețe. Abilitatea de a te pune în papucii altei persoane este la îndemâna neurotipicilor, nu o putem pretinde unui autist. Acesta ar trebui să înțeleagă cum propriul lui creier gestionează informațiile primite. A prelua perspectiva altei persoane nu funcționează la autist.
De ce? Ce ar presupune asta? În primul rând ar trebui să se gândească cum s-ar simți dacă ar fi în aceeași situație, apoi, teoretic ar trebui să aibă aceleași trări/sentimente și în consecință să acționeze pe baza acestor trăiri. Probabil s-ar putea pune în aceeași situație, dar cu siguranță nu s-ar simți la fel și va acționa în consecință.
Un simplu exemplu poate aduce lumină. Autistul merge pentru două ore, într-o vizită la o persoană cunoscută, dar nefamiliarizată cu funcționarea persoanei respective. Timpul expiră, autistul se ridică și pleacă. Persoana se supără pentru că nu și-a luat rămas bun și se întreabă cu ce a greșit să primească un astfel de tratament. Adevărul nu este acesta. Autistul nu a greșit cu nimic! Pur și simplu a plecat când timpul a expirat. În înțelegerea lui, vizita s-a terminat! Oricât de mult și-ar dori un neurotipic, nu se va ajunge niciodată la sentimente comune. Dar ce-ar putea câștiga autistul dintr-o astfel de experință? Să înțeleagă cum a gândit persoana respectivă, plecând fără să-și ia la revedere și apoi să răspundă, altă dată, în funcție de situația pe care a învățat-o (o regulă socială învățată prin experimentare). Prin urmare, autistul nu preia perspectiva neurotipicului, doar o poate înțelege, ceea ce îi va permite ca altă dată să acționeze într-un mod acceptat social. Evident, nici asta nu este general valabilă.
Adevărata problemă este considerarea că modalitatea de funcționare a majorității este cea corectă și devenirea acesteia standard social. De aici, presupunerea că autistul are un comportament neadecvat și tratat ca atare. Care ar fi soluția?
Soluția ar fi luarea perspectivei bazată pe stilul de gândire autist.
Autistul a învățat că presupunerea „majoritatea are dreptate”și va folosi șablonul pentru a se încadra confortabil în lumea din jur, în loc să încerce să ia perspectivă altcuiva – atunci când această perspectivă este foarte străină. Dacă funcționează bine, de ce ar încerca înțelegerea stilului de gândire al persoanei tipice?
Încercarea de a înțelege modul în care sentimentele neurotipicului sunt atașate de gândirea lui, diferită de a autistului, adaptată, ajută încadrarea confortabilă în lumea din jur. Cum ar putea face acest lucru? Considerând că ar fi două personaje dintr-o piesă de teatru. Ar ajuta înțelegerea modului de acționare într-o manieră delicată, bazată pe perspectiva altcuiva, fără a fi nevoie să prea acea perspectivă. A înțelege cum gândirea provoacă sentimente, cum majoritatea indivizilor neurotipici gândesc în moduri similare, ducând la sentimente împărtășite ar fi de dorit, dar încărcătura neurologică a autistului nu permite. În schimb, ce a învățat va transmite mai departe, în situații nou apărute și va vedea și reacția mediului. Acționând într-un mod considerat „adecvat” fără a fi nevoie să înțeleagă ce simte celălalt și de ce, văzând reacția mediului, va fi mulțumit și va obține starea de satisfacție.
Concluzia: Este important ca persoana cu TSA să învețe cum să adopte o altă perspectivă, diferită de a lor, raportată la modul în care ea funcționează. Aceasta va conduce și la o capacitate sporită de a înțelege materialele scrise, în care perspectivele sunt diferite.
Consilier Educațional Georgeta Crișu