Picăturile de ploaie rece cad din ce în ce mai des pe asfaltul încins. Lasă urme care dispar rapid. În aer miroase a pământ reavăn. Căldura înăbușitoare prevestește potopul. Trecătorii măresc pasul de frică, să nu îi prindă furtuna.
Din scara blocului iese echipat de o adevarată partidă de ciclism un bătrânel zâmbitor. Are mănuși speciale și ochelari cu filtru uv. Picăturile îi udă ochelarii și el îi șterge din când în când, din reflex…
-Unde pleci, nea Tache?
-Mă duc să pun sângele în mișcare! Răspunde repede, cu mândrie.
-Păi o să plouă! Vine furtuna, nea Tache! N-ai nici umbrelă!
-Nu plouă!
Stă un pic pe gânduri. Se uită în jur, uscat! Se studiază. Nu observă picăturile noi picate pe ochelari. Niciunul dintre semnele de ploaie nu ajunge la el… Poate chiar plouă…poate a fost iar neatent și nu observă…
-Tu crezi că plouă? Nu transpir eu pe ochelari? Mai bine să mă întorc din drum… Să fiu precaut…
O scenă cotidiană… Fiecare a mai văzut sau a trăit ceva asemănător. O persoană în vârstă, ce pare ușor distrată, care după ce analizează mai bine situația, își reconsideră decizia și își schimbă planul. Persoana știe că percepția sa este ușor afectată, de intensitatea gândurilor, de apăsarea anilor, de sănătate șubrezită. Uneori, e o dovadă de experiență cu astfel de situații și maturitate în gândire, să acționezi asupra unei decizii proprii bazat pe informații din exterior. Iar, de cele mai multe ori, partenerii din societate o abordează cu empatie și răbdare. Nea Tache…iar a ieșit la plimbare pe ploaie…Bine că l-am întâlnit…
În cazul Tulburării de Spectru Autist se vorbește foarte mult despre tulburările de percepție și repercursiunilor lor în plan comportamental… despre informații percepute diferit de către creier și procesate în mod inedit de către acesta. Unele mărturii ale persoanelor adulte oglindesc și suferințele indivizilor. Pur și simplu ceea ce simt nu este în conformitate cu ceea ce mediul transmite. Și mai departe, comportamentele adoptate devin total nepotrivite în context. Din afară, vedem un om tulburat, încercat, poate chiar de neînțeles. Dacă este copil, cedăm tentației de a-i pune eticheta de „needucat” sau „răsfățat”. Privim părinții și căutăm explicația măreață. Nici vorbă de empatie…
Trebuie să privești atent, să acorzi timp și să fii interesat, pentru a înțelege cu adevărat ceea ce trăiește o persoană cu TSA. De multe ori, nu îi putem ușura situația, de multe ori chiar prezența noastră i-o îngreunează… Putem tulbura doar prin prezență…
Dacă fiecare dintre noi am cunoaște aceste situații, am reuși să oferim mai multă empatie și cu siguranță mai multă răbdare în interacțiune. Poate am înțelege când este nevoie de clarificări, dovezi sau când cerem prea mult de la acea persoană…
Privește atent!
Psiholog Clinician Andreea-Valentina Ognean
