Responsabilitatea de a fi părinte este una asumată de unii şi mai puţin asumată de alţii dar nimeni nu alege să crească un copil cu TSA. Marea majoritate a celor care sunt puşi în această situaţie îi tratează pe aceștia ca pe o persoană bolnavă, care are nevoie să i se ofere îngrijire totală sau ca pe o persoană tipică, capabilă să înveţe de la sine abilităţi elementare. Astfel, se ajunge ca persoanele din spectrul autist să ajungă la maturitate fără a avea o minimă independenţă în autoservire. Oare să conştientizăm ce înseamnă independenţa în opinia publică? De unde se porneşte croirea acesteia şi care sunt elementele de bază în făurirea unei trainice construcţii? Oare, barierele în dezvoltarea individuală a autiștilor clădite de propriile familii, pot fi doborâte?
Se cere o schimbare totală în abordarea individului! Aceasta să prioritizeze dezvoltarea abilităţilor de autoservire şi a abilităţilor motrice pe care o persoană tipică le dobândeşte firesc până în perioada preadolescenţei. Un specialist adevărat şi devotat, care manageriază cazul unei persoane autiste, nu lasă să se dezvolte alte arii de dezvoltare în detrimentul autoservirii și motricității. Din păcate, familiile apreciază mai mult dezvoltarea cognitivă şi academică, neînţelegând că nu poţi fi cercetător şi să mergi la serviciu cu tricoul cu faţa în spate sau cu pantofi diferiţi în picioare… Să nu mai spun faptul că nu se pot spăla corespunzător pe faţă sau dinţi… Chiar dacă nu suntem de acord cu regulile sociale impuse de societatea în care trăim, tot nu poţi să aştepţi ca cineva să-ţi taie bucata de carne sau să-ţi scoată dopul de la sticla de apă!
Ca specialişti, avem obligaţia să canalizăm familiile să înţeleagă de ce este mai important ca o persoană cu TSA să-şi taie unghiile decât să denumească continente sau de ce este mai important să laşi copilul să meargă pe jos decât să-l transporţi în braţe. Părinţii pot să-şi uşureze atât viaţa lor cât şi pe cea a copilului prin introducerea şi implementarea unui program de viaţă bazat pe activităţi menite să dezvolte abilităţile de autoservire. Experienţa ne demonstrează că niciodată nu este prea târziu să poţi învăţa persoana cu TSA abilităţi, dar este o diferenţă în a învăţa un adult să mestece faţă de un copil. Deprinderea abilităţii uneori poate fi dobândită parțial şi asta face deja persoana codependentă. Pentru obţinerea unei independenţe, standardul minim este acela ca persoana cu TSA să aibă dobândite toate abilităţile de autoservire. Altfel acestea pot fi barieră în calea pasului următor. Pregătirea individului pentru a deprinde o anume abilitate trebuie gândită în contextul dezvoltării personale şi prin raportare la modul firesc al succesiunii. De exemplu, ştersul cu prosopul se face după spălatul pe mâini.
Este normal ca familia să-şi dorească un copil care să devină adult independent, dar ce înseamnă independenţa şi ce presupune aceasta, care sunt paşii de urmat şi care este momentul în care aceştia trebuie deprinşi, sunt itemi la care familia participă. Este de reținut rolul important pe care–l are şi unicitatea fiecărei persoane cu caracteristicile individuale care duc la o persoană independentă sau parțial independentă.
Consilier Educațional Georgeta Crișu