Plouă domol. O vreme umedă, cu miros de toamnă. Tribuna șubredă e plină ochi de părinți emoționați. Le simți tensiunea. Parcă nimeni nu respiră, se aud șoapte sau mici suspine. La un anumit moment aplaudă cu toții și își exprimă bucuria. Mamele trimit pupici pe pale de vânt iar tații se felicită reciproc. Este un moment încordat atât pentru părinți, cât și pentru micii campioni. În fața acestui tablou se plimbă nonșalant grupuri de părinți detașați, făcând remarci frivole legate de echipamentul jucătorilor sau de ținuta antrenorului. Este loc să ocolească tribuna, dar nu o fac. Ba chiar își petrec restul minutelor până la începerea meciului următor făcând drumuri dute-vino… După 50 de minute, grupul de părinți părăsește tribuna, iar cei care se plimbau, se așează pe scaunele șubrede pentru aproape o oră de tensiune și speranță. E rândul lor să urmărească meciul cu sufletul la gură printre mulțimi de oameni detașați, ce nu dau doi bani pe trăirea lor…
Un tablou cotidian. Un tablou cu oameni, ce au pierdut umanitatea. Oameni preocupați de interese personale, fără de respect pentru trăirea celui de lângă el. Acest individualism dus la extrem până la cruzime față de partenerul social ce creează disconfort sau detașare/ libertate în funcție de care parte a baricadei ești surprins. Cu timpul, înveți șabloane pentru a face față acestor situații, dar puțini sunt cei care iau inițiativa de a-și schimba atitudinea în realitate. Acest respect pentru ființa de lângă tine și față de trăirile sale este azi tradus și prin toleranță și compasiune.
Tolerăm persoane, comportamente, anturaje, conjuncturi. Tolerăm și facem o bravadă din asta. Orice persoană ce pare inferioară nouă va avea nevoie absolut de toleranță iar noi vom avea dreptul să o arătăm sau nu, în funcție de starea noastră personală și de dispoziție. Este un tablou pe cât de crud, pe cât de adevărat! Mai mult, orice persoană cu dizabilitate se presupune că are nevoie de toleranță și compasiune! Eticheta deja îi condamnă. Judecata va fi mult mai aspră pentru că sunt vulnerabili. Toți ceilalți au ocazia să facă bravadă cu atitudinea lor sau au ocazia să întoarcă spatele. Cel mai trist este atunci când aparținătorii acestor persoane aplică același tratament altor persoane cu dizabilități. Trăirile și nevoile proprii primează… sau contează omul mai apropiat de ei, de familia lor. Văzuți din afară, se poate vedea că au pierdut și acel pic de umanitate, în lupta lor cu destinul. O diformitate…
Este deja împământenit și este nevoie de multă sinceritate și corectitudine pentru a identifica și a recunoaște aceste deformări sociale. Luciditatea în gândire vine odată cu poziționarea corectă a propriei persoane față de ceilalți membri ai societății. Nu ești mai special, mai favorizat; nici măcar superior. Ești om între oameni. Până la toleranță, oferă RESPECTUL pentru acea ființă și pentru trăirile sale!
Într-un final, dragă Om, ființă umană și socială, nu uita că această toleranță despre care toată lumea vorbește este respectul față de cel de lângă tine și față de trăirile sale.
Andreea Ognean,
Psiholog Clinician ANCAAR