Proiectul ABIL (1 septembrie 2017- 31 august 2022) a venit ca o completare firească a proiectului RESPIRO (desfășurat în perioada ianuarie 2015-decembrie 2020).Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România avea deja un portofoliu impresionant de activități educaționale și culturale desfășurate ce evidenția faptul că orice persoană cu autism, indiferent de gradul său de dezvoltare, poate cunoaște progres în urma unui program de intervenție bine structurat, cu aplicare pe toate ariile sale de dezvoltare și înglobând multiple metode de lucru.Proiectul RESPIRO a deschis nenumărate posibilități. Rezultatele obținute în programele desfașurate pe durata acelor cinci ani au fost mediatizate atât în mediul online (pe pagina de Facebook Ateliere Ancaar și pe site-urile asociației), în conferințele, cursurile și evenimentele culturale ale asociației, cât și în lucrări științifice (lucrarea nr. 14644 « Artistul din spatele Autismului-Stimularea palierelor vocaționale ale persoanei cu TSA, un punct de pornire către o integrare social reală », elaborată de Georgeta Crișu, Andreea Ognean, dr. Rodica Urziceanu și Andrei Neagu, reprezentanți ai ANCAAR a fost expusă la al 12-lea Congres Autism Europe, în Nice, Franța în septembrie 2019). Lucrarea “Independență! Mă pregătesc… -Ghidul abordării terapeutice la persoana cu TSA” -Partea I și Partea a II-a, semnată Georgeta Crișu și Andreea Ognean, urmărește diseminarea informațiilor dobândite în urma desfășurării Proiectului RESPIRO. Astfel că în prezent multiple organizații din domeniu au replicat serviciile prezentate de ANCAAR și astăzi se vorbește din ce în ce mai mult despre programul de respiro dedicat familiei persoanelor cu TSA, despre condiția adolescentului și a adultului cu autism, despre creșterea funcționalității sale, despre îmbunătățirea vieții sale la nivel global și despre diversificarea metodelor de intervenție terapeutică. În 5 ani, în afara orelor de terapie oferite în centru (8 ore/zi, 5 zile/săptămână), proiectul RESPIRO a pregătit peste 450 de specialiști și studenți în formări de durată medie și programe de internship, specialiști ce au diseminat exemplele de bune practici și tehnicile aplicate în centrele ANCAAR. Întrucât rezultatele proiectului au fost remarcabile, s-a decis continuarea acestuia prin finanțare integrală ANCCAR.Urmând cursul firesc al drumului, toți acei beneficiari direcți ai proiectului RESPIRO puteau face încă un pas către independență și mulțumită finanțatorului Velux Foundations, acest lucru a fost posibil.Proiectul ABIL a pornit cu o viziune la fel de deschisă!Acesta a oferit oportunitatea acelor specialiști pregătiți atât în domeniul TSA cât și în domeniul artelor și meșteșugurilor să aplice tehnicile învățate într-un climat deosebit. Centrul ABIL oferă programe de intervenție terapeutică destinate persoanelor cu autism 8 ore/zi, 5 zile/ săptămână.Astfel, atelierul de bucătărie organizat în fostul proiect (în care beneficiarii se familiarizau cu diverse ustensile și acțiuni) a devenit atelierul de preparate culinare în care azi beneficiarii pot găti utilizând rețete adaptate lor. Atelierul de țesătorie (în care beneficiarii se familiarizau cu diverse ustensile și acțiuni) a devenit atelierul în care se croiește, se brodează, se coase, se tricotează etc. Atelierele de artă gândite inițial pentru dezvoltarea exprimării stărilor emoționale, aduc azi în fața lumii lucrări elaborate în ulei, acril, tempera, fimo, quilling, crystal painting și multe altele. Crezul conform căruia o persoană are nevoie de mișcare și exercițiu fizic pentru îmbunătățirea performanțelor cognitive și menținerea stării de sănătate a dus la completarea programelor cu sesiuni de kinetoterapie și motricitate specială.Complementar programelor de respiro (în care persoana cu autism este preluată pentru un anumit timp din familie, pentru ca aceasta să poată să își rezolve diversele probleme sau să se bucure de activități diverse), au apărut programele de creștere a autonomiei și de consolidare a independenței. Aici, tânărul/adultul cu autism este sprijinit în dobândirea diverselor abilități de viață îndependentă și este încurajat să găsească soluții în diverse situații. Experiența noastră de peste 30 de ani în domeniu ne-a arătat că multe din situațiile de criză în familie pot fi evitate dacă persoana cu autism cunoaște tehnici de alertare a persoanelor de sprijin, de semnalare a problemelor, de găsirea a soluțiilor sau de urmare a comenzilor diverselor persoane de referință.Prin Proiectul ABIL s-au putut extinde programele de voluntariat, practică și înternship destinate studenților și masteranzilor din domeniul psihologiei și științele educației și psihopedagogiei speciale.ANCAAR dorește diseminarea acestor exemple de bune practici prin abordări globale, utilizând tehnici diverse de intervenție asupra persoanei cu autism. Astfel au apărut cursurile de formare, acreditate de Autoritatea Națională de Calificare, pe diverse nivele de formare: de calificare, inițiere sau specializare, atât în domeniul educațional cât și în cel vocațional.Lucrarea « The person with autism towards maturity », semnată Georgeta Crişu și Andreea Ognean a fost prezentată publicului și este disponibilă pe Romanian Journal of the Child and Adolescence Psychiatry https://www.jrcap.ro/post/volume-7-issue-1-2-new-series–january-june-2019 . Aceasta aduce în atenția specialiștilor importanța procesului terapeutic pe toată perioada vieții, cu focusare pe toate ariile de dezvoltare, utilizând metode terapeutice diverse, luând în considerare istoricul real al persoanei.Beneficiarii Proiectului ABIL nu pot fi cuantificați în realitate, întrucât proiectul țintește:-persoanele cu autism,-familiile acestora (inclusiv membrii familiiilor extinse),-specialiștii din domeniu (terapeuți, shadow-uri, însoțitori, asistenți personali),-viitorii specialiști din domeniu (studenți, masteranzi),-formatorii de indivizi (pedagogi, profesori, instructori, antrenori), în vederea obținerii unei integrări sociale reale,-membri ai diverselor organizații din domeniu,-persoane de decizie, membrii cheie ai societății (în vederea ajustărilor cadrului legislativ).Din acest motiv, ANCAAR va mediatiza toate activitățile proiectului focusându-se pe impactul acestora asupra societății și asupra persoanelor cu autism, evitând cuantificarea fiecărui individ.Ca urmare a experienței dobândite în Proiectul ABIL, în mai 2019, a avut loc lansarea cărții „Sistemul de Intervenție Terapeutică în Autism Crișu – Manual de abordare interdisciplinară”. Lucrarea prezintă un sistem de intervenție creat pe baza experiențelor, având ca obiectiv central creșterea calității vieții persoanei cu autism. Acesta subliniază importanța intervenției terapeutice, coroborate cu toate nevoile unei persoane -accesul la serviciile medicale, la îngrijire, la educație, la nonsegregare, nevoia de atingere a unui grad de autonomie satisfăcător, de independență și de implicare în propria familie ca partener egal. Mai mult, aduce din nou în discuție importanța individului în procesul terapeutic și importanța suportului adus familiei pentru ca aceasta să poată să îl susțină mai departe în integrarea socială. ANCAAR atrage din nou atenția asupra faptului că abordarea terapeutică șablonară afectează unicitatea persoanei cu autism și o văduvește de oportunități.Tot ceea ce am sădit a fost fructificat iar azi ne bucurăm de acel progres continuu pe care îl țintim în acest proiect magnific-Proiectul ABIL! Povestea continuă…Andreea Ognean,Psiholog Clinician ANCAAR