Încep prin a preciza că adultul pe care îl întâlnim azi, este copilul de ieri, acel copil format de mediu, de familie și de formatori. Astfel, oricare persoana adultă dispune de un cumul de abilități dobândite în procesul său de șlefuire, bineînțeles acumulate pe o bază dată de genetică.
De-a lungul timpului, odată cu abilitățile dobândite, se imprimă și o atitudine specifică pentru fiecare situație în parte. Spre exemplu, un copil învățat să caute o breșă sau o scurtătură în fiecare sarcină mai complexă, va adopta acest comportament și la vârsta adultă, în timp ce unul care a fost învățat să respecte anumite reguli, nu va întâmpina dificultăți în a se conforma diverselor metodologii sau proceduri standard.
În formarea mea ca individ, m-am întâlnit, încă din copilărie, cu o abordare sănătoasă din punct de vedere al imprimării bunelor rutine. Pe atunci părea o joacă. Mai târziu am înțeles că eu am experimentat o metodă de parenting foarte eficientă, eu jucând rolul copilului modelat.
Acum înțeleg că este o abordare foarte eficientă -de gestionare a copilului cu încurajări puternice a unor mici task-uri, menite sa îl țină ocupat si motivat. Atunci mă bucura gândul la recompensă și am învățat să privesc orice acțiune ca pe un exercițiu facil, nu ca pe o corvoadă… Fie ca era un covor pe care îl periam săptămânal, pe care acum realizez că îl periam doar ca să ne imprimăm un ritual al curățeniei, nu pentru că ar fi fost prea murdar, fie că era un măturat de curte, un spălat de mașină sau o prăjitură, toate îmi păreau ușoare și chiar îmi făceau plăcere.
Gândul îmi era la prețuirea pe care aveam să o primesc și vorbele bune adresate. Am fost lăudată, apreciată, răsplătită cu mici atenții sau mi s-a oferit ocazia să aleg meniul ori locațiile pe care aveam să le vizitez în perioada următoare.
După o vară plină, în care acum înțeleg structurarea zilnică a timpului, mă întorceam acasă cu o multitudine de amintiri dragi, satisfacție și abilități de care acum mă minunez cât de ușor le-am dobândit.
Pot spune că acea persoană ce a coordonat procesul meu de șlefuire a atins toate palierele importante, inclusiv valorificarea oricărei profesii prin valorizarea muncii proprii… Azi înțeleg și îi sunt recunoscătoare!
Ceea ce acum 20 de ani trăiam, azi includ în tehnicile de parenting și terapie pe care le aplic. Nu știu dacă exact asta a fost scopul ei, dar atunci când interacționez cu adulți nedeprinși cu munca, fără obiceiuri sănătoase de viață, cu o multitudine de inabilități datorate lipsei de exercițiu, realizez marele bine ce mi l-a făcut!
În concluzie, formăm adulți, încă din primele zile de viață ale copilului. Clădim mame și creștem tați responsabili încă din copilăria acestora. Din primii ani de viață, se începe a contura o persoană responsabilă, înclinată spre evoluție, cu dorință de implicare și non-discriminare. Și tot din copilărie se modelează comportamentele sociale și se redirecționează și remodelează cele nedorite. Nu putem aștepta ca un tânăr, care nu a participat activ în viața de familie sau în activități constructive și nu a fost implicat în nici o acțiune, să se trezească dintr-o dată a fi un adult muncitor și foarte activ!
Indiferent de nivelul educațional avut, în experiența mea în autism, am cunoscut persoane diverse ce au resimțit apăsarea muncii mai mult sau mai puțin asupra existenței lor. Este trist când descoperi un adult complex, cu multe cunoștințe și capacitate fizică și intelectuală mare, dar care numără fiecare minut până la finalul zilei. Este dezolant când realizezi că toate acele vise ale părinților săi s-au năruit în clipa în care au ales să facă lucruri în locul lor… Încă îi așteaptă să-i salveze! Și până atunci, îl invadează nefericirea pentru că nu primește totul gata făcut.
Munca este un obicei sănătos, dacă este învățată și percepută ca fiind o activitate continuă, constantă, normală… și devine o corvoadă, în cazul în care este întâlnită dintr-o dată, după 20 de ani de repaus și neimplicare…
Psiholog Clinician Andreea-Valentina Ognean